23 februarie 2016

New in!

Nu am mai facut demult o postare in care sa va arat ultimele noutati si am zis ca ar fi cazul sa remediez situatia. O partea din produsele pe care o sa le vedeti mai jos sunt primite de Craciun sau de ziua mea, iar altele au fost cumparate cu ocazia unor reduceri sau sub impulsul momentului.


Toamna si iarna sunt anotimpurile in care reiau bautul ceaiurilor (primavara si vara ma delectez cu limonade si bere cu lamaie) asa ca acum imi beau ceaiurile din noua mea cana cu mare drag. Mi s-a pus pata rau de tot pe Beauty Blender-ul original, asa ca daca nu mi-l aducea Mosul oricum il cumparam eu pana la urma. Siropul de lavanda am inceput sa-l folosesc pentru ceaiuri, cu apa de lavanda e mai greu. Nu stiu cum sa o folosesc. Da, stiu ca pe net e recomandata pentru ten dar mie nu mi se pare ca i-ar face bine tenului meu... Sunt curioasa daca voi ati folosit apa de lavanda si daca aveti recomandari pentru mine.


Reducerile de iarna sunt perioada mea preferata de cumparaturi dar, anul aceasta, nu stiu daca am fost eu prea pretentioasa sau reducerile nu mai sunt ce au fost odata. Am venit acasa doar cu bluzica de mai sus si oja Douglas, despre care v-am vorbit deja aici.


In sfarsit o sa incerc si eu o lotiune de corp Victoria's Secret, sunt tare curioasa daca merita valva.


Din seria cumparaturi de moment fac parte produsele de mai sus. Ceaiul imi place tare mult, e mai acrisor.  Mi-am zis ca e cazul sa incerc mai multe ceaiuri de la Fares, caci acesta e primul si imi place tare mult.


Tot auzisem lucruri bune despre crema asta la Carmen, asa ca atunci cand a fost 50% reducere la protectie solara in Sensiblu nu am stat pe ganduri. Ma gandesc sa mai aman folosirea ei pana la primavara-vara. Oja de la Rimmel e ultima oja luata, nuanta aceasta mi-a facut cu ochiul inca de vara trecuta cand am vazut-o pe unghiile cuiva, apoi la o vizita in baia persoanei respective am aflat si ce oja e. Produsul pentru sprancene l-am luat din curiozitate, cu gandul sa-l folosesc in zilele cand nu am mult timp sa-mi bibilesc sprancenele. Deocamdata nu l-am prea folosit.


Din seria cumparaturi la reduceri, am facut si eu prima comanda pe Sabon, in ziua in care au avut 40% reducere. Am zis ca e o ocazie numai buna sa fac si eu cunostinta cu acest brand si mi-am luat si primul meu ulei de dus cu ocazia aceasta. In rest am luat mai multe maruntisuri. 


Cred ca stiti deja ca sunt fan Beauty Box Douglas, asa ca nu am rezistat cutiutei din februarie. Produsele full size mi-au facut foarte mult cu ochiul asa ca nu am rezistat tentatiei. Cutiuta contine mini spray-ul reincarcabil Reload si Spuma demachianta Douglas, pe care abia astept sa o incerc. Produsele mini size sunt: parfum Narciso (care mi se pare ca miroase foarte bine), crema de fata SkinBreakfast de la Methode Jeanne Piaubert, crema de corp de la Methode Jeanne Piaubert si mascara Artdesign de la Collistar. Pe langa aceastea, cutiuta mai contine si 4 cupoane de discount pentru varianta full size a mini produselor.

Cand am inceput anul mi-am propus sa fiu mai chibzuita si sa cumpar doar produse strict necesare. Ei bine, in ianuarie nu mi-a prea iesit, dar in loc sa ma descurajez am zis ca aman pana in februarie acest plan si deocamdata ma tin de el.

Voi pe ce ati mai cheltuit banii in ultima perioada?