28 martie 2012

Despre inele!

Nu stiu voi la ce va ganditi prima data cand auziti cuvantul "inel", dar mie primul gand care imi trece prin minte este legat de cele doua ineluse pe care le am de cativa ani buni, si care de atunci nu au parasit degetele mele. Nu va imaginati ca posed inele cu diamante si safire (nu ca nu mi-ar placea), dar oricum acelea nu mi-ar fi atat de dragi ca aceste, care sunt primite de la persoane dragi. Daca vreti sa le vedeti, spuneti-mi si o sa le pozez odata.

Va spuneam deci, ca de cand am aceste inele nu imi amintesc sa le fi dat jos de pe deget, dar cel mai incredibil este ca am reusit sa nu le pierd. Eu am obicieiul sa pierd cam orice, dar aceste inele, fiindu-mi foarte dragi, am reusit sa le pastrez cu grija. Ce am vrut eu sa spun, dar am divagat rau de la subiect, este ca pentru mine lucrurile cu valoare sentimentala sunt cele mai frumoase. Ei bine, ma gandesc ca in viitor ( apropiat sau nu) alte doua inele o sa trebuiasca sa isi gaseasca loc pe degetelele mele. Probabil v-ati dat seama ca vorbeasc de inelul de logodna si de verigheta. Stiu din start ca, indiferent cum or sa arate acestea, mie o sa mi se para cele mai frumoase, caci valoarea lor sentimentala o sa fie inestimabila. Totusi, nu ar strica ca acestea sa fie admirate si de ceilalti, nu?

26 martie 2012

Shop and tell!

Dupa ce am citit postarea Elei am hotarat sa renunt si eu la denumirea de haul si de acum aceste postari o sa se intituleze "shop and tell". 

Ei bine, daca nu v-ati dat inca seama din titlul, astazi o sa va arat ultimele achizitii si produsele pe care le testez. Nu am avut timp sa fac mai repede postarea asta, asa ca deja testez produsele de ceva timp. 

Desi nu sunt fana DM, intr-o zi mi-am facut rabdare sa ma invart mai mult pe acolo si am cumparat cate ceva marca Balea. Bineineles ca in drum spre casa m-am mai oprit pe la ceva magazinase si am ajuns acasa cu:


23 martie 2012

Review: Pasta de dinti Himalaya Herbals!

Imi cer scuze ca am disparut ca magaru'n ceata, dar am fost plecata in weekend si nu am avut acces la net deloc, iar apoi au intervenit niste probleme persoanale care m-au impedicat sa fiu foarte activa. Acum am revenit si sper ca o sa am o activitate cat de cat constanta de acum inainte.

Azi vreau sa va vorbesc despre unul dintre produsele pe care le-am primit spre testare in ultima vreme, si anume despre pasta de dinti Himalaya Herbals. 

Pasta de dinti Himalaya Herbals



20 martie 2012

Campania Zorilestore pentru 100 de bloggeri!

O campanie de testare inedita dar, dupa parerea mea, foarte interesanta a luat nastere datorita celor de la Zorilestore.ro si Blogatu.ro. De data acesta putem testat o pereche de papuci. Eu am aruncat o privire pe site si mi-am ales perechea acesta de sandalute pe care sper sa reusesc sa o testez. Eu zic ca sunt super dragute si perfecte pentru vara.


Daca vreti sa va inscrieti si voi, AICI gasiti toate detaliile.



14 martie 2012

Tag My Beauty Blog!

Laura m-a taguit si pe mine cu acest tag foarte dragut, zic eu, pe care l-am citit cu drag la alte blogarite. Aveti ocazia sa aflati mai multe despre bloguletul meu. Sa incepem asadar.

13 martie 2012

Castigatoare giveaway Avon!

A venit momentul sa aleg castigatoarea giveaway-ului Avon. Va multumesc pentru inscrieri. Participantele au fost:

Castigatoarea este:


Felicitari Duma Ioana! Astept datele datele sa le transmit sponsorului.


12 martie 2012

Reminder giveaway Avon!

Nu uitati sa va inscrieti la giveaway-ul Avon. Mai aveti timp azi, pana la miezul noptii.

Inscrierile se fac AICI.

8 martie 2012

Caderea parului: Review Revalid!

In primul rand va mai urez odata "La multi ani!", sper ca ati petrecut o zi frumoasa sau ca o sa petreceti de acum incolo. 

Azi o sa va vorbesc despre o problema cu care ne confruntam multe dintre noi din cate am observat, caderea parului. Intotdeauna am avut parul des, desi firul e subtire, dar acest lucru e comun la persoanele cu parul mai deschis, din cate am observat eu. Problema a fost cand acesta a inceput sa cada. Am observat ca, cam o data pe an, parul meu incepea sa cada. Acum doi ani am fost chiar la doctor si mi-am facut analize, dar nu a iesit nimic in neregula. Atunci am folosit pastile de zinc si mi-au facut masti cu ulei de masline si pana la urma totul a revenit la normal. Ei bine, de cateva luni bune parul meu incepuse sa cada iarasi, in asemenea hal ca imi era groaza sa ma mai piaptan cand vedeam catitatea de par cazuta, parul era peste tot, inclusiv pe paltonul meu rosu si arata oribil. In aceasi perioada si surioara mea se confrunta cu aceasi problema. Cand a fost la tuns a observat si coafeza ca parul ei cade excesiv si i-a sugerat sa incerce un tratament cu 10 fiolele de Revalid, care sunt putin mai scumpe, dar care se pot cumpara si la bucata din cate am inteles. Dupa ce am aflat pretul lor, costa in jur de 80 de lei 20 de fiole, am stat putin in cumpana, dar apoi intr-o zi cand am ajuns acasa surioara cumparase o cutie de Revalid, spunandu-mi ca a facut baie si s-a speriat cat par i-a cazut. Am inceput, asadar amandoua tratamentul si acum, dupa ce am folosit toate cele 10 fiole fiecare, revin cu rezultatul.

5 martie 2012

Giveaway Avon!

Buna fetelor,
Azi o sa dau startul unui nou giveaway, sponsorizat de Avon, caruia ii multumesc. Premiul consta in:
  • Tratament Anticelulitic Cellu-Defy;
  • Ruj shine attract;
  • Fard de pleoape True Colour Quard nuanta Pink Sands.



Reguli:
- sa ma urmariti prin GFC;
- sa dati like paginii de facebook a sponsorului: www.facebook.com/avon.adriana  si paginii Dia's things
- sa va abonati la site-ul:  www.inscriereavon.com
- sa dati share giveaway-ului pe facebook si sa scrieti "Particip la concursul organizat de @ Avon si @ Dia's things"
- sa lasati un comentariu cu numele cu care ma urmariti prin GFC, numele cu care ati dat like paginii, adresa de mail cu care v-ati abonat la site-ul sponsorului si linkul unde ati dat share pe facebook.

Concursul se incheie pe 12 martie, cand blogul meu face un anisor, iar castigatoarea va fi aleasa cu random.

IMPORTANT!  Pe site-ul sponsorului puteti face comenzi cu reducere sau cu produs cadou. De asemenea, doritorii se pot inscrie ca reprezentatti Avon, tot pe site.

Astept cu drag inscrierile voastre!

4 martie 2012

Cum sa-ti incretesti parul fara caldura?

V-am mai spus si in postari trecute ca si eu, la fel ca multi altii, imi doresc exact ceea ce n-am, adica avand parul drept il vreau cret. Imi amintesc ca intotdeauna cand eram copil si ai mei plecau de acasa luam ondulatorul mamei si imi faceam bulcle care nu rezistau niciodata mai mult de 5 minute. De atunci am mai incercat, si crescuta fiind, sa imi fac bucle, dar nu au rezistat nicicum. O singura data, cand am fost la coafor si mi l-a pus tanti pe bigudiuri calde a rezistat o zi intreaga cret. Am uitat o vreme de treaba asta, mai ales ca incerc sa nu-mi terorizez prea tare parul, dar in perindarile mele pe youtube am dat peste cateva tutoriale despre cum poti sa-ti incretesti parul fara caldura, asa ca m-a reapucat nebunia. Sa va arat si voua ce a iesit.

Am folosit de data asta buretii de mai jos luati din Kaufland la un pret de 19,99 lei.


Aseara dupa ce am facut baie, mi-am stors apa din par cu prosopul, am aplicat ultima fiola de Revalid (despre el o sa va vobesc data viitoare) si m-am apucat e treaba. Inainte de a roti parul de bureti am aplicat si putina spuma. Am dormit apoi cu ei in cap.


Nu am aplicat prea bine buretii, dupa cum puteti observa, dar data viitoare o sa fie mult mai bine. Daca as mai fi avut vreo 2 bureti ar fi fost perfect, dar m-am descurcat cu ce am avut. Iata ce a iesi:


Trebuia sa iasa mai bine, dar nu e nici rau pentru prima data si a rezistat deja incretit de mai mult de 5 ore, fara sa ii mai adaug nici un produs de fixare. Oricum mi se pare prea cret, asa ca weekendul viitor o sa incerc alta varianta in care iasa mai lejere "buclele". Iata si imaginea de ansamblu:



In caz ca va intrebati am folosit fondul de ten de la nyx, cu care sunt intr-o relatie de iubire-ura momentan. Sa speram ca ajungem la un compromis cat de curand.

Sursa de inspiratie:


Weekendul viitor o sa va arat o alta modalitate de a increti parul, cu ce aveti prin casa. Pana atunci:




1 martie 2012

O primavara frumoasa!

Dragele mele, vreau sa va urez o primavara minunata si insorita si sa va multumesc ca ati fost alaturi de mine aproape de un an de zile. Va ofer un trandafir sa incepeti primavara in forta si sa fiti inconjurate de flori tot anul.


Poza este facuta de o prietena si eu zic ca e superba, asa ca o impartasesc cu voi.